Ilie Bolojan, premier interimar al României, a publicat duminică un mesaj pe rețelele de socializare în care arată că Cancelaria prim-ministrului a redus cheltuielile la jumătate față de aceeași perioadă a anului 2024. Economia estimată pentru întreg anul 2025 depășește 20 de milioane de lei, adică peste patru milioane de euro. Atât costă, spune el, un pod cu câte o bandă pe sens peste Crișul Repede.
Mesajul nu a apărut din senin. Bolojan conduce guvernul în regim interimar după ce, la începutul lunii iulie 2026, executivul său a fost demis prin moțiune de cenzură. De atunci, partidele negociază formarea unei noi majorități. Luni, 13 iulie, președintele Nicușor Dan i-a convocat la Cotroceni pentru o nouă rundă de discuții. Într-un astfel de vid politic, premierul interimar nu are prea multe instrumente la îndemână. A ales unul neobișnuit: transparența cifrelor.
Punctul de plecare a fost o publicare a colegului său Mihai Jurca, care a scos la iveală datele comparative ale Cancelariei pe prima jumătate a anului. Bolojan a preluat informația și a dus-o mai departe, cu calcule concrete. „Cheltuielile sunt cam la jumătate față de 2024, iar, extinsă pe tot anul, economia este de peste 20 de milioane de lei, echivalentul a peste 4 milioane de euro”, a scris el. „Asta era valoarea unui pod cu o bandă pe sens peste Crișul Repede în anii trecuți sau valoarea unui pasaj rutier suprateran. Unul subteran are un cost mai mare cu 30%.”
Detaliul cu podul și cu pasajul rutier nu e decorativ. E un calcul pedagogic deliberat, menit să traducă o cifră abstractă într-un obiect fizic pe care oricine îl înțelege. Și funcționează, tocmai pentru că România are un deficit sever de infrastructură locală. Sute de orașe și comune așteaptă de ani buni poduri, pasaje sau șosele ocolitoare. A spune că o singură instituție centrală a risipit, an după an, echivalentul unor astfel de lucrări este o acuzație gravă, chiar dacă e formulată în termeni calmi.
Bolojan vizează sute de autorități, nu doar Cancelaria: cât costă risipa sistemică
Bolojan nu se oprește la Cancelarie. „Dacă nu am fi risipit fondurile publice și am fi extins, de-a lungul anilor, la sutele de autorități centrale economiile ce pot fi realizate, am fi avut sute de pasaje sau poduri realizate în fiecare an, în multe localități din țară”, a mai scris el. Problema nu e punctuală. E sistemică și veche. Administrația publică centrală din România numără câteva sute de autorități și instituții, fiecare cu propriul aparat, propriile contracte și propriile cheltuieli de funcționare. Dacă fiecare ar reduce cheltuielile administrative măcar cu un sfert față de nivelurile istorice, sumele eliberate ar depăși cu mult bugetele actuale pentru infrastructură locală. Nu e o teorie. E o aritmetică simplă pe care politicienii o evită sistematic, pentru că ea pune în discuție structuri de clientelă bine așezate.
Premierul interimar enumeră trei direcții concrete: limitarea risipei, dimensionarea corectă a numărului de angajați și contractarea corectă a lucrărilor și serviciilor. Sunt trei probleme cronice ale statului român, discutate de cel puțin 15 ani fără rezultate vizibile la scară largă. Că Bolojan le menționează acum, din postura unui guvern fără majoritate parlamentară, ridică o întrebare legitimă: câtă putere mai are să le impună altcuiva?
Răspunsul concret va veni, probabil, după 13 iulie. Dacă negocierile de la Cotroceni duc la un acord și un nou guvern preia mandatul în zilele următoare, mesajul lui Bolojan rămâne un angajament public pentru urmașii săi, greu de ignorat complet. Economia de patru milioane de euro de la Cancelarie e reală și merită recunoscută. Întrebarea e dacă ea devine un model sau un singur exemplu bun într-un stat care știe să producă mai degrabă excepții decât reguli.
