Nicușor Dan a declarat miercuri, la Kiev, că ajutorul militar pe care România l-a acordat Ucrainei nu va fi făcut public, invocând rațiuni de securitate națională. Declarația vine la o zi după ce o instanță românească a obligat Guvernul să furnizeze aceste informații.
Președintele a fost întrebat direct, la Kiev, dacă documentele privind sprijinul acordat Ucrainei vor fi vreodată desecretizate. Răspunsul nu a lăsat loc de interpretări: „În momentul în care o țară dă niște echipamente, își ia din capacitățile sale de apărare niște echipamente și le mută în altă parte, asta uneori e bine să rămână un secret militar.” Logica din spatele poziției e, tehnic vorbind, solidă — orice stat care dezvăluie ce echipamente a cedat arată automat și ce îi lipsește din dotare. Aliații NATO au mai invocat exact același argument de-a lungul ultimilor trei ani de război. Doar că argumentul tehnic nu rezolvă problema democratică: cetățenii contribuie cu bani publici la acest efort și au, în principiu, dreptul să știe măcar ordinul de mărime al angajamentului asumat în numele lor.
Și mai e ceva. Decizia instanței din ajun complică serios poziția Executivului.
Asociația APADOR-CH câștigă prima bătălie în justiție
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România — Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a anunțat marți, 14 iulie, că a obținut câștig de cauză, în primă instanță, în procesul intentat Guvernului. Motivul: refuzul de a comunica informații de interes public legate de ajutoarele militare oferite Ucrainei.
E un precedent semnificativ. APADOR-CH nu e o organizație marginală — are o tradiție de zeci de ani în litigii legate de transparența statului român și a mai câștigat procese similare în trecut. Decizia de primă instanță nu e definitivă; Guvernul poate ataca hotărârea, și e greu de crezut că nu va face-o. Dar precedentul juridic există acum, indiferent cum se termină recursul. Declarația lui Nicușor Dan de la Kiev capătă, în această lumină, o altă greutate — nu e doar o opinie, ci poziția oficială a șefului statului, exprimată public, la o zi după ce o instanță a cerut mai multă transparență.
România, singura țară din regiune care refuză să publice cifrele
Situația devine și mai greu de apărat când privești ce fac vecinii. Polonia — unul dintre cei mai importanți susținători militari ai Ucrainei de după invazia rusă — a declasificat ajutorul oferit acum două săptămâni, motivând explicit că respectul față de cetățeni impune transparență. Ungaria, Cehia și Slovacia, practic întreg grupul de la Vișegrad, au ales altă cale: au încetat să mai contribuie financiar și militar la efortul de apărare al Ucrainei.
România e, în acest moment, singura țară din regiune care continuă să ofere sprijin necondiționat și care refuză, totodată, să spună cât. Asta creează un paradox incomod: cu cât susținem mai mult, cu atât avem mai mult de explicat. Polonia a rezolvat dilema alegând transparența; România a ales secretul. Decizia poate fi justificată pe termen scurt din rațiuni militare, dar pe termen lung erodează încrederea publică într-un efort care, oricum, nu e lipsit de opoziție internă.
Ce urmează după sentința instanței și declarația de la Kiev
Guvernul va decide dacă atacă sau acceptă sentința APADOR-CH — termenul pentru recurs va curge din momentul comunicării oficiale a hotărârii. Dosarul ajunge inevitabil la o instanță superioară, probabil până la sfârșitul anului. Niciunul dintre scenarii nu e simplu: dacă Executivul pierde și în recurs, obligația de transparență devine greu de ignorat fără consecințe juridice suplimentare.
Tocmai pentru că România susține Ucraina mai mult decât oricare vecin din regiune, cetățenii au dreptul — și, după această sentință, un temei legal — să întrebe cât costă această solidaritate. Secretul militar e un argument valid. Secretul permanent, fără niciun mecanism de control parlamentar sau civil, e altceva cu totul.
