APADOR-CH a obținut marți, 14 iulie, o primă decizie judiciară favorabilă desecretizării ajutorului militar pe care România îl acordă Ucrainei — în timp ce Polonia tocmai deschidea arhivele, iar Ungaria, Bulgaria, Cehia și Slovacia înghetau finanțările. România a rămas singurul aliat necondiționat al Kievului din regiune, dar nimeni de la București nu spune cât costă asta.
Cum s-a ajuns la această situație nu e greu de urmărit. De la invazia rusă din 2022, România a furnizat sprijin militar Ucrainei fără să facă publice sumele sau tipul de echipamente. Solicitările de desecretizare au existat, dar au rămas fără răspuns. Între timp, vecinii au luat-o în direcții diferite: Polonia a deschis arhivele, iar grupul de la Vișegrad — Ungaria, Cehia și Slovacia — a frânat sau a condiționat tot ce mai rămăsese din sprijin. Bulgaria a anunțat pe 9 iunie oprirea completă a ajutorului militar.
Polonia a deschis arhivele. România ține secretizarea ajutorului pentru Ucraina
Primul pas concret spre transparență a venit nu de la guvern, ci dintr-o sală de judecată. APADOR-CH, organizație românească de apărare a drepturilor omului, a câștigat marți un prim termen în favoarea accesului public la informațiile despre ajutorul militar acordat Ucrainei. E un pas procedural, nu o victorie finală, dar e prima fisură în zidul secretizării.
Decizia polonezilor oferă un contrast greu de ignorat. Ministrul Apărării de la Varșovia, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunțat declasificarea tuturor informațiilor privind echipamentele militare donate Ucrainei în perioada 2022-2026, după ce a apărut o controversă legată de transferul secret al unor rachete interceptoare pentru sistemele Patriot. Kosiniak-Kamysz a scris pe platforma X: „După consultarea cu premierul Donald Tusk, acționând cu responsabilitate față de opinia publică și în conformitate cu legea, am dispus declasificarea tuturor donațiilor pentru Ucraina din anii 2022-2026.” Polonia a furnizat Ucrainei tancuri, vehicule blindate, aeronave și muniție și a găzduit unul dintre principalele noduri logistice pentru livrările de armament occidental spre Kiev.
Chiar și Polonia, cel mai constant susținător militar al Ucrainei din regiune, a început să pună frâne. Premierul Donald Tusk a cerut delegației poloneze la summitul NATO de la Ankara, pe 7-8 iulie, să acționeze „cu extremă prudență față de orice declarație de sprijin financiar suplimentar” pentru Kiev. Motivul invocat nu e ostilitatea față de Ucraina, ci prioritatea apărării frontierei estice a Uniunii Europene: „Polonia poartă greutatea protejării frontierei noastre, care este, de asemenea, frontiera europeană în fața amenințărilor dinspre est.”
Ungaria condiționează orice sprijin de rezolvarea situației minorității maghiare din Ucraina. Cehia și Slovacia refuză să mai susțină pachetele colective de ajutor militar ale Uniunii Europene. La summitul NATO de la Ankara s-a convenit un ajutor total de 140 de miliarde de euro pentru Kiev, din care Uniunea Europeană a asumat 60 de miliarde pentru 2026 și 2027 — bani garantați inclusiv de statele membre care au acceptat această schemă.
România e singura țară din estul Europei care susține Ucraina fără condiții și fără să comunice public ce anume oferă. Nu e clar dacă e vorba de un calcul strategic deliberat sau pur și simplu de un reflex birocratic al secretizării. Cert e că, într-un moment în care alți aliați cer transparență tocmai pentru a justifica cheltuielile în fața cetățenilor, Bucureștiul tace. Iar tăcerea ridică întrebări pe care niciun oficial nu le-a abordat public — mai ales după incidentul dronei ucrainene care a explodat la Constanța. Procesul inițiat de APADOR-CH va continua în instanță, iar dacă organizația câștigă definitiv, autoritățile vor fi obligate să facă publice cel puțin o parte din informații. Câtă presiune juridică e nevoie pentru ca un stat să spună propriilor cetățeni cu ce contribuie la un război de la granița sa — asta e întrebarea la care nimeni de la putere nu pare grăbit să răspundă.
