Gabriela Cristea a vorbit despre diagnosticul primit de la medici, după ce a fost transportată de urgență la spital acum câteva zile. Din fericire, afecțiunea de care suferă nu este atât de gravă pe cât se temea inițial fosta prezentatoare TV, având în vedere simptomele puternice pe care le-a experimentat.
Recent, Gabriela Cristea a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat brusc. Vedeta a împărtășit cu fanii imagini din spital și a spus că medicii au reușit să o stabilizeze, prescriindu-i un tratament adecvat.
Gabriela Cristea a aflat cauza problemelor sale de sănătate în urma investigațiilor medicale.
Prezentatoarea a declarat că, încă de la primele ore ale dimineții, s-a simțit rău și, după ce a încercat să se recupereze singură timp de două zile, a fost nevoită să apeleze la ajutor medical. În cele din urmă, după o serie de analize detaliate, doctorii au descoperit ce i-a provocat starea de rău. Din fericire, nu este vorba despre o afecțiune gravă.
“De două zile nu m-am ridicat din pat, n-am mai fost așa răcită de nu-mi mai aduc aminte. M-am testat de tot ce puteam să mă testez…Am doar roșu în gât. Dar așa simptome agresive ca acum, nu am avut niciodată”, a declarat Gabriela Cristea.
Acum câteva zile, Gabriela Cristea a transmis un mesaj chiar de pe patul de spital.
“Am reușit să „nu ratez’ viroza din sezonul acesta. Dimineață am început să mă simt rău și până seara, simptomele m-au trimis direct la camera de gardă(…) Noroc că medicii de aici au știut ce să-mi facă și m-au pus pe picioare, restul tratamentului îl fac acasă la mine în pătuț”, anunța Gabriela Cristea
Ce face Gabriela Cristea de când nu mai lucrează la Antena Stars?
Gabriela Cristea este mai împlinită ca niciodată după ce a renunțat la postul de prezentatoare al emisiunii Mireasa – Capriciile iubirii de la Antena Stars. Deși decizia nu a fost una ușoară, vedeta se bucură acum din plin de timpul petrecut alături de familia sa.
“Și asta facem după amiezele. Ne facem program comun ca să profitam cât mai mult să stam împreună. Azi am dus fetele prima dată la gimnastica, iar dupa ne-a scos tati în oraș sa mâncăm’, a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Instagram.
Tavi Clonda este încântat că Gabriela Cristea și-a dat demisia din televiziune și petrece mai mult timp alături de el și fetele lor.
“Am avut emoții așa. Trebuie să apară Gabriela. O să-i fac o surpriză, să marchez momentul, că așa m-a învățat pe mine mama, orice ocazie trebuie marcată. Orice sfârșit are un alt început. I-am comandat ceva, nu i-am mai luat flori, pentru că astăzi a fost ultima ei ediție la Mireasa.