Vicepreședintele JD Vance, categoric în privința ajutorului acordat de SUA pentru Ucraina: “Nu cred că trebuie să ne asumăm totul”

JD Vance, mesaj despre ajutorul acordat de SUA pentru Ucraina. Vicepreședintele spune că Europa trebuie să aibă “rolul central”

JD Vance și-a exprimat părerea în legătură cu ajutorul acordat de SUA pentru Ucraina. Vicepreședintele consideră că Europa trebuie să își asume cel mai mare rol pentru a garanta securitatea țării aflate în război.

Ce spune vicepreședintele JD Vance despre ajutorul acordat de SUA pentru Ucraina
JD Vance a declarat, miercuri, că țările europene ar trebui să ducă “cea mai mare parte a poverii” pentru garantarea securității Ucrainei. Acesta a argumentat că sunt pe același continent cu țara aflată în război.

Vicepreședintele a precizat că SUA va ajuta la oprirea războiului, dacă este cazul. Atât el, cât și Donald Trump consideră că “rolul central” ar trebui să fie jucat de Europa în acest război.

“Nu cred că ar trebui să ne asumăm totul. Cred că trebuie să ajutăm, dacă este necesar, pentru a opri războiul şi crimele. Dar cred că trebuie să ne aşteptăm, iar preşedintele (Donald Trump) cu siguranţă se aşteaptă, ca Europa să joace rolul central.

Indiferent de forma pe care o va lua aceasta, europenii vor trebui să-şi asume cea mai mare parte a poverii. Este continentul lor, este securitatea lor, iar preşedintele a fost foarte clar – ei vor trebui să îşi intensifice eforturile.”, a declarat acesta la Fox News, potrivit Reuters.

Ce oferă SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Vance a mai spus că, în timpul vizitei președintelui Zelenski și a liderilor europeni la Casa Albă, luni, Donald Trump l-a sunat imediat pe Vladimir Putin în încercarea de a face demersuri în privința unei viitoare întâlniri bilaterale dintre liderul de la Kiev și cel de la Kremlin.

Acesta a mai menționat că Rusia vrea o parte din teritoriul Ucrainei, “majoritatea acesteia fiind ocupată de ei, dar şi ceva ce nu au ocupat”. Trump a spus că, pentru orice soluție de a încheia războiul, va fi necesar “schimbul de teritorii”.

Pe de altă parte, Volodimir Zelenski nu este de acord cu cedarea teritoriilor. Președintele a spus că aceasta este o poziția care apare înscrisă și în Constituția Ucrainei. Kievul nu are, însă, capacitatea militară de a recuceri toate zonele ocupate de ruși, iar influența diplomatică a țării este limitată de a forța o retragere pe termen scurt.

Donald Trump vrea să încheie un acord de pace pentru a pune capăt războiului. Deși nu va desfășura trupe americane în Ucraina, președintele SUA este dispus să ofere sprijin aerian din SUA. În același timp, vrea ca aliații europeni să își asume mai multe responsabilități în privința costurilor.

Lasă un comentariu