UN TATĂ VITREG A ADUS-O PE FIICA SA VITREGĂ DE 10 ANI CU O BURTICĂ MARE LA CLINICĂ

UN TATĂ VITREG ȘI-A ADUS FIICA VITREGĂ DE 10 ANI CU BURTICĂ MARE LA CLINICĂ – MEDICII S-AU ALBIT LA FAȚĂ DUPĂ CE AU EXAMINAT-O

Tatăl a plecat, abandonându-și partenera și copilul mic. E o poveste pe care lumea o cunoaște prea bine – atât de familiară încât cu greu mai miră pe cineva. Societatea chiar o ironizează: „A ieșit după pâine și nu s-a mai întors.”

Uneori, acești tați absenți sunt chiar romantizați – prezentați ca marinari, astronauți, agenți secreți. E o fantezie pentru copil, o versiune mai blândă a adevărului dur: a plecat pentru că a fost egoist. E mai ușor să-ți imaginezi o scuză eroică decât să înfrunți durerea de a nu fi dorit.

Dar dacă mama este cea care pleacă?

Aceasta era întrebarea pe care Alexandru Dultsev ajunsese să și-o pună.

Într-o dimineață, stătea la masa din bucătărie, cu capul în mâini, ascultând ticăitul ceasului.

Îl dureau oasele de oboseală și inimă frântă. În fața lui stătea o fetiță de trei ani – Karina.

Ochii ei verzi, obrajii rozalii și buclele o făceau să pară o păpușă. Se juca cu terciul din farfurie și se uita la desene animate.

Karina era fiica lui vitregă. Mama ei biologică, Eugenia, plecase.

— Unde e mami? a întrebat Karina, bosumflată. — De ce ea poate să stea acasă, iar eu trebuie să merg la grădiniță?

Alexandru nu se aștepta la această întrebare atât de devreme. A ezitat să răspundă.

— Ea… a trebuit să plece să rezolve ceva, a spus el, spălând o farfurie ca să se distragă. — Poate o să stai un timp la bunica Tamara.

Fața Karinei s-a întristat. — Nu vreau! Acolo mi-e frică. Bunica zice că e un monstru care mănâncă copiii răi. Strigă la mine. Îmi spune „copil al păcatului”…

Alexandru și-a amintit de Tamara – mama rece și amară a Eugeniei. Era strictă și profund religioasă, deloc potrivită pentru o fetiță sensibilă ca Karina.

Totuși, avea puține opțiuni. În acea zi, a dus-o pe Karina în satul bunicii. Dar în momentul în care a oprit mașina, fetița s-a agățat de el, plângând:

— Te rog, nu mă lăsa aici!

Tamara a smuls-o și a început să o certe. Pe măsură ce Alexandru pleca, a văzut-o pe Karina alergând după mașină, plângând:

— Tati! Nu pleca!

A frânat brusc, a sărit din mașină și a îmbrățișat-o strâns.

— Îmi pare rău. Nu te las. Niciodată.

Tamara a țipat și l-a amenințat, dar lui nu-i mai păsa. A luat-o pe Karina acasă.

Alexandru o cunoscuse pe Eugenia cu un an și jumătate în urmă – o brunetă superbă, cu un farmec magnetic. La început, nu pomenise nimic despre fiica ei, care locuia la țară cu bunica. Abia când relația a devenit serioasă, i-a mărturisit.

Alexandru crescuse modest – tatăl lui era zidar, iar el urcase în construcții prin muncă grea.

Până la mijlocul anilor douăzeci, avea deja succes, fiind co-proprietar al unei firme de renovări. Când Eugenia i-a spus despre Karina, a fost surprins, dar a acceptat.

A insistat să o aducă pe Karina în oraș. Eugenia a fost de acord, dar fără entuziasm, spunând că fetița ar fi mai bine la grădiniță. S-au căsătorit, iar Alexandru a adoptat-o legal pe Karina. Părea că totul se așază.

Dar totul s-a prăbușit curând.

Partenerul său de afaceri, Daniel Svitov, spăla bani. Când legea i-a ajuns din urmă, Daniel a fugit din țară – și Eugenia a plecat cu el.

A lăsat doar un bilet: „Nu vreau viața asta. Dă-o pe Karina înapoi bunicii.”

Trădarea l-a devastat pe Alexandru – nu pentru el, ci pentru Karina. Mama ei o abandonase complet.

Dar Alexandru a rămas. A crescut-o singur pe Karina, chiar și când și-a pierdut afacerea și reputația.

A acceptat orice muncă, a învățat să-i împletească părul, să-i gătească mâncarea preferată și să o liniștească noaptea când avea coșmaruri.

Nu s-a purtat doar ca un tată – a devenit un tată adevărat.

La opt ani, Karina era o fetiță isteață, energică, cu părul scurt și o pasiune pentru K-pop.

Alexandru îi știa toți idolii și a schimbat rockul cu BTS. A renunțat să mai gătească ficăței – Karina îi ura – și a devenit expert în lasagna.

Dar când a împlinit zece ani, lucrurile s-au schimbat.

Într-o dimineață de iarnă, Karina părea palidă la școală.

În timpul orei de sport, un băiat a râs de ea: — Karina e gravidă! Ceilalți au început să râdă. Karina, îngrozită, a izbucnit în lacrimi. O profesoară a luat-o deoparte.

— Am pupat un băiat odată, a plâns ea. — Sora lui mi-a zis că așa rămâi gravidă. Burta mea tot crește… și azi am văzut sânge…

Profesoara și-a dat seama repede: Karina avea prima menstruație.

Dar fetița nu știa ce se întâmplă – nimeni nu-i explicase.

Alexandru a ajuns în grabă la școală. Cuprins de emoții și vină, a mărturisit:

— Am crezut că mai avem timp. Pentru mine e tot fetița mea mică…

La spital, medicii au confirmat că era vorba de pubertate – dar au descoperit și o tumoare ovariană benignă.

Aceasta explica burta umflată și dezvoltarea rapidă. Era nevoie de operație.

Din fericire, intervenția a fost un succes.

Alexandru și-a luat concediu și a rămas alături de ea pe toată perioada recuperării.

I-a citit povești, s-a jucat cu ea și nu i-a dat drumul la mână niciun moment.

Într-o seară, profesoara ei, Cristina, a venit în vizită.

A adus cărți și alinare – și treptat a devenit parte din viața lor.

L-a ajutat pe Alexandru să înțeleagă ce are nevoie o fetiță care crește – rochițe, cosmetice, conversații deschise. Cu timpul, Cristina și Alexandru s-au apropiat. În cele din urmă, s-au căsătorit.

Karina avea acum doi părinți – nu prin sânge, ci prin iubire.

Casa lor, cândva plină de părăsire și durere, era în sfârșit plină de căldură, siguranță și bucurie.

Și asta, și-a dat seama Alexandru, era cea mai mare avere dintre toate.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.