Cercetători de la Northwestern University (SUA) au reconstruit un citostatic clasic într-o arhitectură de nanomedicină structurală, obținând o formulă care lovește selectiv celulele tumorale și, în testele pe animale, nu a generat efecte adverse detectabile. Substanța activă – binecunoscutul 5-fluorouracil (5‑FU) – a fost reorganizată în jurul unei nanoparticule, rezultând o terapie mult mai eficientă decât varianta convențională. Descoperirea a fost comunicată la începutul lunii noiembrie 2025 în revista ACS Nano.
Autorii propun un cadru nou pentru reproiectarea medicamentelor oncologice: organizarea lor în structuri precise la scară nano, astfel încât organismul să le recunoască și să le transporte direct în celulele bolnave. Rezultatul este un profil de eficiență și siguranță radical diferit față de chimioterapia clasică.
De la un medicament vechi la o platformă nouă
5‑FU este folosit de zeci de ani în mai multe tipuri de cancer, însă are două limitări majore: solubilitatea redusă și lipsa specificității. Din acest motiv, doar o fracțiune ajunge în ținta dorită, iar restul afectează țesuturi sănătoase, cu reacții cunoscute – greață, oboseală, căderea părului și, în situații rare, probleme cardiace.
„Medicamentul în sine nu e rău, ci modul în care organismul îl procesează. E foarte puțin solubil, ceea ce înseamnă că doar o mică parte din el ajunge acolo unde trebuie”, a explicat Mirkin.
Echipa condusă de prof. Chad A. Mirkin, pionier al nanostructurilor pe bază de ADN, a abordat exact aceste limite. În locul moleculei libere de 5‑FU, cercetătorii au folosit o sferă nucleică – Spherical Nucleic Acid (SNA) – în care fragmentele de acid nucleic ordonează medicamentul pe suprafața unei nanoparticule. Această arhitectură controlată schimbă complet modul în care celulele interacționează cu tratamentul.
Cum funcționează și ce au arătat testele
În forma SNA, complexul este „recunoscut” și preluat cu ușurință de celule. Pentru celulele mieloide implicate în leucemia acută mieloidă, preluarea este deosebit de eficientă, deoarece receptorii de la suprafață trag în interior structura ordonată.
„Celulele canceroase de tip mieloid, cum sunt cele implicate în leucemia acută mieloidă, au receptori care atrag aceste structuri. În loc să forțăm pătrunderea medicamentului, lăsăm celulele să îl absoarbă singure”, a explicat Mirkin.
Odată intrată în celulă, învelișul de ADN este degradat treptat de enzime, eliberând doze controlate de 5‑FU exact acolo unde sunt necesare. Acest mecanism a schimbat dramatic bilanțul dintre eficiență și toxicitate în experimentele pe modele animale de leucemie acută mieloidă:
– pătrundere în celulele tumorale de 12,5 ori mai mare decât tratamentul standard;
– distrugerea celulelor maligne de 20.000 de ori mai eficientă față de forma clasică;
– încetinirea progresiei bolii de 59 de ori, fără efecte adverse observabile la animalele testate.
Aceste date susțin ideea că ordonarea moleculară – nu doar compoziția chimică – poate decide soarta unui medicament în organism. Cercetătorii încadrează această abordare în conceptul de „nanomedicină structurală”, un domeniu orientat spre terapii care ating tumora cu precizie și evită țesuturile sănătoase. Publicarea în ACS Nano la început de noiembrie 2025 subliniază interesul pentru o strategie ce ar putea fi extinsă, teoretic, la alte molecule cu solubilitate scăzută și ținte celulare similare.
În centrul noii platforme rămâne ideea de a transforma medicamentele cunoscute în sisteme inteligente de livrare, capabile să exploateze receptorii celulari și procesele naturale ale organismului pentru a amplifica efectul terapeutic și a reduce costurile biologice pentru pacient.
