Un seism devastator, cu magnitudinea de 7,7 pe scara Richter, a lovit două orașe populate, fiecare cu peste două milioane de locuitori. Autoritățile au declarat stare de alertă maximă și încearcă să evalueze amploarea distrugerilor. Cutremurul a fost resimțit la mii de kilometri de epicentru, conform EMSC. Se estimează un bilanț ridicat al victimelor. Imagini dramatice surprind clădiri prăbușindu-se.
Premierul Thailandei, Paetongtarn Shinawatra, a convocat o ședință de urgență după ce un cutremur masiv a zguduit Myanmarul, țara vecină.
Unda de șoc s-a propagat în întreaga Thailanda, inclusiv în Bangkok și Chiang Mai, conform mărturiilor locuitorilor și autorităților pentru situații de urgență.
În momentul seismului, premierul se afla la o întâlnire oficială în Phuket.
Seismul de 7,7 grade, care a lovit Myanmarul vineri, s-a simțit până în Bangkok, unde un jurnalist CNN a descris scene de panică, cu lustrele legănându-se și locatari grăbindu-se să evacueze clădirile.
Un rezident din Chiang Mai, care a preferat să rămână anonim, a povestit:
„Cutremurul a durat în jur de zece secunde, apoi am realizat că nu era sigur să rămân înăuntru. Am fugit afară imediat.”
Un locuitor din Yangon, cel mai mare oraș din Myanmar, a relatat pentru CNN:
„Timp de aproape un minut am simțit pământul tremurând, după care am ieșit în fugă din clădire.”
„Am văzut mulți oameni ieșind în grabă din locuințe. A fost un seism puternic și neașteptat.”
Epicentrul primului cutremur a fost localizat la 16 kilometri nord-vest de Sagaing, la o adâncime de 10 kilometri, în jurul orei 12:50, ora locală (06:20 GMT), conform USGS.
Experții estimează un număr ridicat de victime.
Un martor din Yangon, Myanmar, a afirmat: „Am simțit seismul aproape un minut și am fugit din clădire. Și alții au ieșit speriați în stradă. A fost brusc și extrem de puternic.”
Un alt locuitor din Chiang Mai a declarat: „L-am simțit cam zece secunde în camera mea, apoi am realizat că trebuie să ies imediat afară.”
Între timp, Centrul pentru Rețele Seismice din China (CENC) a raportat o magnitudine de 7,9, potrivit agenției Xinhua. O postare a CENC pe rețelele sociale menționa că „mişcările seismice s-au simțit și în Yunnan”. Nu existau, însă, date despre impactul concret în Myanmar, o țară aflată în plin conflict civil.
În Bangkok, capitala Thailandei, oamenii s-au grăbit să iasă din clădirile înalte de teamă. Martorii spun că unda de șoc a fost suficient de intensă pentru ca apa din piscine să se reverse.
Centrul german GFZ pentru geostiințe a anunțat că epicentrul cutremurului, cu magnitudinea de 7,3, a fost localizat în Myanmar, potrivit datelor preliminare. Seismul a fost detectat la o adâncime redusă de 10 kilometri.
În același timp, Institutul Geologic al Statelor Unite (USGS) a confirmat magnitudinea de 7,7.
Nu existau încă informații clare despre victime sau pagube, însă martorii din Bangkok au descris scene de panică, cu oameni fugind în stradă. Unii au observat cum apa din piscine a fost aruncată afară din cauza mișcărilor puternice ale solului.
“Dormeam când am simțit cum totul se mișcă. Am fugit în pijamale din clădire, cât de repede am putut”, a povestit Duangjai, o locuitoare din Chiang Mai, pentru AFP. Cutremurul a fost perceput puternic în nordul și centrul Thailandei.