Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă

Locuitorii unui mare oraș din România riscă amenzi usturătoare dacă nu au numărul apartamentului pe ușa de la intrare. Sancțiunile, care pot ajunge chiar și la valoarea unui salariu minim pe economie NET sunt aplicate în baza unei hotărâri locale.

Pare de necrezut, dar în România există orașe în care neafișarea numărului apartamentului pe ușă poate atrage sancțiuni considerabile proprietarilor.

Un exemplu este Timișoara, unde cei care nu își pun numărul apartamentului pe ușa riscă amenzi între 1.500 și 2.500 de lei.

Deși sancțiunile sunt mari, la nivelul unui salariu minim pe economie NET, până acum nu au fost aplicate, potrivit autorităților locale.

Pare de necrezut, dar în România există orașe în care neafișarea numărului apartamentului pe ușă poate atrage sancțiuni considerabile proprietarilor.

Un exemplu este Timișoara, unde cei care nu își pun numărul apartamentului pe ușa riscă amenzi între 1.500 și 2.500 de lei. Deși sancțiunile sunt mari, la nivelul unui salariu minim pe economie NET, până acum nu au fost aplicate, potrivit autorităților locale.

„Am primit amendă, da, pentru că n-aveam număr pe ușa de intrare în apartament. Oricine poate suna la interfon, cu numele noastre, cutiile poștale numerotate”, a spus aceasta, potrivit RomâniaTv.

Această măsură este reglementată de o hotărâre a Consiliului Local din 2017, care prevede că numărul apartamentului trebuie să fie vizibil pentru a facilita accesul echipelor de intervenție, în special în cazurile de urgență.

Autoritățile argumentează că această măsură este crucială pentru eficiența serviciilor de urgență, precum echipele medicale, care trebuie să ajungă rapid la adresa pacienților.

tratamente naturiste pentru diabet, ceaiuri pentru tensiune, detoxifiere colon, ficat gras, colesterol crescut, rugăciuni puternice pentru sănătate, semnificații vise, ce înseamnă să te trezești la 3 dimineața, pensie minimă garantată, calcul pensie 2025, profeții Arsenie Boca, psalmii pentru protecție, ulei de cătină beneficii, bitter suedez, tratament pentru prostată, dureri articulare leacuri, grădinărit roșii naturale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *