Mutarea anului care va schimba România. Anunțul major de la Victor Ponta

Victor Ponta susține că nu a fost surprins de decizia luată pe 29 mai de Curtea Constituțională a României privind modificarea declarațiilor de avere.

Fostul premier afirmă că știa de aproape un an despre faptul că se va renunța la obligativitatea includerii bunurilor și veniturilor soțului sau soției în declarațiile oficiale, detaliu considerat anterior obligatoriu. Potrivit lui Ponta, informația i-a fost transmisă de colegi din PSD încă din 2024, în contextul alegerilor parlamentare.

Decizia CCR nu are legătură cu Nicușor Dan, susține fostul premier

„Era de mult chestia asta. Eu o știam, de exemplu, de anul trecut. Colegii mei de la PSD mi-au zis”, a declarat Victor Ponta pentru Gândul.

Acesta a explicat că intenționa să nu candideze la alegerile parlamentare din 2024 dintr-un motiv personal, care nu era legat de posibile probleme în declarația sa de avere.

„Eu aveam atunci o problemă foarte personală, nu legată de avere. Nu vreau să-mi depun declarația de avere ca să nu mă ia cu situația mea privată”, a adăugat el.

Fostul lider al social-democraților a mai spus că din 2024 era informat despre modificările care urmau să fie făcute în sistemul de declarare a averilor.

„De atunci știam”, a afirmat el, explicând că „colegii de la PSD” i-au transmis clar că urmează „să se scoată declarațiile”.

În ceea ce privește utilitatea reală a acestor declarații, Ponta a criticat dur practica actuală. El a subliniat că publicarea averilor nu a dus la scăderea corupției, ci a devenit un exercițiu de imagine.

„În general, faptul că publici să vadă toată lumea ce ceas ai e o chestie care n-a dus la combaterea corupției”, a spus acesta. „E încă o ipocrizie. Toată lumea are bani și avere pe numele altor persoane. Suntem o țară de ipocriți”, a completat Ponta.

Victor Ponta a respins și orice speculație privind implicarea președintelui Nicușor Dan în decizia Curții Constituționale. Întrebat dacă hotărârea CCR ar putea fi legată de promisiunea lui Nicușor Dan de a face publică lista donatorilor din campania electorală, fostul premier a exclus ferm această variantă.

„N-are legătură cu Nicușor Dan. ‘Dom’ne, a dat Nicușor Dan telefon la cei nouă judecători (ai CCR – n.r.)’. Cred că era de mult chestia asta”, a spus Ponta.

El a insistat că demersul nu a fost influențat de actualul președinte și că inițiativa fusese discutată cu mult timp înainte de anunțurile din campanie.

În decizia publicată pe 29 maiCCR a declarat neconstituționale articolele de lege care impuneau includerea veniturilor și bunurilor soților sau soțiilor în declarațiile de avere depuse de demnitari, funcționari sau alți angajați publici. Curtea a susținut că prevederile respective încalcă dreptul la viață privată și nu respectă limitele proporționalității prevăzute de Constituție.

Această decizie a provocat reacții imediate în spațiul public, mai ales din partea societății civile, care a semnalat riscul pierderii transparenței în ceea ce privește averile celor aflați în funcții publice. Cu toate acestea, foști politicieni precum Victor Ponta par să fi anticipat demersul, în ciuda lipsei de anunțuri oficiale în prealabil.

Conform relatărilor sale, încă din perioada alegerilor din 2024, în interiorul PSD se discuta despre eliminarea acestei cerințe din declarațiile de avere. Ponta susține că aceste discuții nu aveau nicio legătură cu strategiile de campanie ale altor partide și nici cu vreo presiune asupra Curții Constituționale.

„Cred că era de mult chestia asta”, a repetat fostul premier, subliniind că modificările legislative în privința averilor erau previzibile pentru cei din interiorul scenei politice.

tratamente naturiste pentru diabet, ceaiuri pentru tensiune, detoxifiere colon, ficat gras, colesterol crescut, rugăciuni puternice pentru sănătate, semnificații vise, ce înseamnă să te trezești la 3 dimineața, pensie minimă garantată, calcul pensie 2025, profeții Arsenie Boca, psalmii pentru protecție, ulei de cătină beneficii, bitter suedez, tratament pentru prostată, dureri articulare leacuri, grădinărit roșii naturale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *