Mircea Badea a dat cărțile pe față și a lămurit zvonurile. Pleacă sau nu de la Antena 3?

Mircea Badea a vorbit deschis despre zvonurile care s-au virilizat în mediul online în ultimele zile. Pleacă sau nu de la Antena 3?

În ultima perioadă, pe internet a circulat zvonul că Mircea Badea ar fi fost concediat de la Antena 3. În fața acestor speculații, prezentatorul a venit cu lămuriri și a explicat ce se întâmplă cu adevărat.

A fost Mircea Badea concediat de la Antena 3?!

Mircea Badea a reacționat în fața zvonurilor conform cărora a fost dat afară de la Antena 3. După ce numeroase postări care îi anunțau concedierea ai circulat în mediul online, prezentatorul a luat atitudine.

Acestea a explicat că este vorba despre un fake news și că va putea fi urmărit în continuare pe post. „Acum peste 100 de ani, Mark Twain, celebrul autor, gânditor și inteligent de performanță, scria: ‘Zvonurile despre moartea mea sunt un pic exagerate’.

Ei bine, având în vedere faptul că aseară am apărut în direct și la oră de vârf la Antena 3 CNN, ca să parafrazez: ‘Zvonurile privind darea mea afară de la Antena 3 CNN sunt un pic exagerate’”, a declarat Mircea Badea într-un videoclip publicat pe TikTok. 

Cu cine votează prezentatorul

Zilele trecute, Mircea Badea a dezvăluit că nu va merge la vot. Prezentatorul a afirmat că nu a fost convins nici de George Simion, dar nici de Nicușor Dan, astfel că nu va pune ștampila pe niciunul.

„Eu nu mă duc la vot. Nu votez nici cu Nicușor Dan, nici cu George Simion. N-am fost nici în precedentele tururi. N-am cum să votez cu George Simion, din toate motivele pe care le consider corecte. Unele dintre ele sunt comune cu cele ale vocilor patetice sau isteroide din spațiul public.

(…) Nici pe Nicușor Dan nu-l consider adecvat pentru funcția de președinte. Ca atare, nu votez pe nimeni. La Nicușor Dan motivele sunt mai diverse decât la George Simion. (…) Nu mă voi alinia niciodată la uriașul aparat și mecanism care, la alegerile prezidențiale, mai ales în turul doi, începe să se manifeste”, a declarat Mircea Badea la Antena 3 CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *