Luiza Melencu, declarată decedată de DIICOT, dar apare în continuare ca dispărută în evidențele Poliției Române
La șase ani de la cazul Caracal, care a șocat întreaga țară, controversele în jurul dispariției Luizei Melencu continuă. În timp ce DIICOT a declarat-o moartă, iar Gheorghe Dincă a fost condamnat pentru uciderea ei, numele Luizei figurează în continuare ca „persoană dispărută” pe site-ul Poliției Române.
De ce apare în continuare ca „dispărută” în baza de date a Poliției?
Potrivit Poliției Române, Luiza Melencu nu poate fi scoasă din evidențele persoanelor dispărute în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să declare moartea acesteia. Așa cum prevede articolul 53 din Noul Cod Civil, „persoana dispărută este socotită a fi în viață dacă nu există o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă”.
„Nu avem un certificat de deces și nici o decizie civilă definitivă de declarare a morții. În lipsa acestora, rămâne în continuare înregistrată ca persoană dispărută”, a precizat Poliția Română, citată de Fanatik.
Ce spun autoritățile judiciare?
În procesul de la Curtea de Apel Craiova, instanța a acceptat teza procurorilor DIICOT: fragmentele osoase descoperite într-o pădure din apropierea Caracalului – acolo unde Gheorghe Dincă a indicat că ar fi abandonat rămășițele – ar aparține cu certitudine Luizei Melencu.
„Fragmentele osoase umane, ridicate de la liziera de pădure, au aparținut victimei Melencu Luiza Mihaela”, se arată în motivarea sentinței.
Raportul INML, în contradicție cu concluziile instanței
Totuși, raportul medico-legal al INML contrazice această concluzie. Specialiștii au transmis că nu s-a putut obține un profil ADN din fragmentele osoase ridicate, din cauza distrugerii avansate a probelor.
„Nu s-a evidențiat ADN uman și nici un profil genetic care să servească la identificarea unei persoane. Materialul biologic a fost degradat sever în urma expunerii la căldură și factori fizico-chimici extremi”, se arată în documentul medico-legal.
Cazul rămâne deschis, între adevăruri judiciare și incertitudini științifice
Deși Gheorghe Dincă a fost condamnat pentru uciderea Luizei Melencu, lipsa dovezilor ADN și absența unui certificat de deces alimentează suspiciuni și îndoieli în spațiul public. Familia fetei, dar și opinia publică, continuă să ceară claritate, transparență și o anchetă completă.