Ilie Bolojan, despre decizia CCR privind declarațiile de avere: „Asigurarea transparenței este esențială”
Ilie Bolojan critică decizia Curții Constituționale privind secretizarea declarațiilor de avere, spunând că lipsa de transparență deschide ușa corupției.
Fostul președinte interimar al României, Ilie Bolojan, a comentat pe contul personal de Facebook decizia CCR privind secretizarea declarațiilor de avere a demnitarilor. Liderul interimar al PNL este de părere că transparența privind aceste documente a ținut corupția în frâu.
Cum comentează Ilie Bolojan decizia CCR privind declarațiile de avere
„Nu am comentat, în general, deciziile Curții Constituționale sau ale instanțelor. Chiar dacă, la nivel european, nu există o procedură unitară privind transparența declarațiilor de avere, experiența acumulată în România în acești ani arată că transparența publicării acestor declarații, atunci când deții o funcție publică, a fost un câștig”, a precizat Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan susține că publicarea declarațiilor de avere nu era doar o formalitate, ci un instrument concret care ținea în frâu anumite încălcări ale legii. De-a lungul anilor, aceste documente au ajutat în cazul instituțiilor unde lucrurile au scăpat de sub control, de la cumulul unor câștiguri uriașe, până la venituri care nu aveau o bază concretă.
Bolojan: „Transparența este un element esențial pentru recâștigarea încrederii”
„Asigurarea transparenței este un element esențial pentru recâștigarea încrederii în instituții. În plus, există numeroase zone din instituțiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control – de la cumulul de câștiguri, până la indemnizații care nu se justifică – iar transparența declarației acționează ca un fel de frână pentru a nu se sări calul. Vedem din păcate ce se întâmplă în unele companii de stat, unde câștigurile ,`au fost secretizate`. În orice sistem, transparența este un instrument administrativ eficient care limitează corupția”, a mai declarat fostul președinte interimar.
Din punctul său de vedere, publicarea acestor declarații nu era doar o formalitate, ci un instrument concret care ținea în frâu derapajele. Așa s-a reușit, de-a lungul anilor, să mai fie temperate acumulările exagerate de venituri sau indemnizațiile acordate fără vreo justificare reală.
Liderul liberal a transmis că așteaptă motivarea oficială a CCR pentru a vedea dacă se pot face modificări necesare pentru a se asigura în continuare transparența în ceea ce privește veniturile demnitarilor. Bolojan a insistat că România are nevoie de o cultură reală a transparenței, care să nu stea doar pe hârtie.
Liderul liberal așteaptă motivarea Curții
„După publicarea motivării deciziei Curții Constituționale, este necesar ca situația să fie analizată pentru a vedea în ce măsură se pot face modificările necesare pentru a asigura în continuare transparența și accesul public la informații relevante. Voi susține acest lucru.
În același timp, este important să construim o cultură a transparenței, nu doar prin reglementări clare, ci și prin aplicarea consecventă a acestora și prin măsuri suplimentare care să întărească integritatea în sectorul public. Perioada următoare trebuie să aducă un efort susținut în această direcție”, a încheiat Ilie Bolojan.