Ilie Bolojan. Ascensiunea unui politician care a bifat toate funcțiile-cheie în stat
Ilie Bolojan a urcat, pas cu pas, toate treptele ierarhiei politice în România: de la profesor într-o localitate din Bihor, la consilier local, consilier județean, prefect, edil al Oradiei, președinte al Consiliului Județean Bihor, președinte al Senatului, șef de stat interimar și, în cele din urmă, prim-ministru. De-a lungul carierei, a rămas fidel Partidului Național Liberal, din care face parte din anul 1993.
Pe când ocupa funcția de secretar general al Guvernului Tăriceanu, Bolojan a ieșit în evidență printr-o decizie drastică: a înlăturat televizoarele din Palatul Victoria, deoarece angajații se uitau la știri în timpul programului de lucru. În administrația locală, a fost un reformator sever: a redus consistent personalul din instituții și a impus o disciplină bugetară strictă, dar și măsuri de sprijin pentru implicarea civică și atragerea fondurilor europene.
Startul politic al lui Ilie Bolojan
A intrat în politică în 1993, în vremurile dominate de FSN, alegând să se alăture liberalilor. În 1996, a devenit consilier local în Aleșd. Odată cu victoria lui Emil Constantinescu în alegerile prezidențiale, PNL a intrat la guvernare, iar Bolojan a început să avanseze în administrația publică.
În 2004 a devenit consilier județean, iar după ce Traian Băsescu a fost ales președinte, a fost numit prefect al județului Bihor. Aici a implementat măsuri de eficientizare administrative – cetățenii puteau obține pașapoarte sau acte auto în doar două ore, o performanță remarcabilă pentru acea perioadă.
Ulterior, a fost adus la București ca secretar general al Guvernului, unde a continuat să aplice măsuri dure: eliminarea televizoarelor din birouri și reorganizarea aparatului birocratic.
Primar al Oradiei – un mandat de transformare urbană
În 2008 s-a reîntors în Bihor și a câștigat Primăria Oradea încă din primul tur. La început, popularitatea sa era scăzută – sondajele îl plasau la doar 15%. Însă, prin reforme curajoase și investiții bine direcționate, a reușit să transforme profund orașul. A fost reales în 2012 și 2016 cu procente covârșitoare, depășind 70% în al treilea mandat.
A redus personalul primăriei cu 30% și a obținut peste 550 de milioane de euro din fonduri europene. A pus la punct un sistem de stimulente și penalizări pentru clădirile istorice: credite fără dobândă și scutiri de taxe pentru reabilitări, dar și amenzi și impozite mari pentru proprietarii neglijenți.
De la Consiliul Județean la scena politică națională
În 2020 a devenit președinte al Consiliului Județean Bihor și a aplicat aceleași principii riguroase: a redus cu aproximativ 40% numărul posturilor administrative. Chiar dacă PSD a contestat aceste decizii în instanță, Bolojan a câștigat marea majoritate a proceselor. În 2024, a fost reales cu 57%, aducând PNL-ului cel mai mare scor județean din țară.
După eșecul lui Nicolae Ciucă la prezidențiale, la finalul lui 2024, Ilie Bolojan a preluat conducerea liberalilor. A reușit să crească scorul PNL la 14% la parlamentare și, ca urmare a negocierilor din coaliție, a fost ales președinte al Senatului. În această funcție, a redus 147 de posturi administrative, generând economii de 3,5 milioane de euro anual.
Președinte interimar și apoi prim-ministru
În februarie 2025, în urma suspendării lui Klaus Iohannis, care a ales să demisioneze pentru a evita referendumul, Bolojan, fiind președintele Senatului, a preluat interimatul la Cotroceni. A deschis Palatul Cotroceni vizitatorilor și a făcut publice cheltuielile de deplasare ale fostului președinte: peste 23 de milioane de euro în mai mult de zece ani.
Deși i s-a propus candidatura la prezidențiale în locul lui Crin Antonescu, Bolojan a refuzat, invocând nevoia de stabilitate a coaliției. După ce Antonescu nu a intrat în turul doi, alianța s-a destrămat, iar Nicușor Dan – sprijinit de Bolojan – a câștigat președinția în fața lui George Simion.
Ca urmare a înțelegerilor post-electorale, Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan prim-ministru, conform unei promisiuni din campanie. Totuși, mandatul său este limitat până în primăvara lui 2027, când funcția ar urma să revină PSD-ului, conform acordului politic. Chiar înainte de numire, Bolojan a avertizat că deficitul bugetar ridicat va impune măsuri nepopulare, inclusiv majorări de taxe: „Nu există soluții miraculoase. Cei care promit așa ceva sunt doar iluzii periculoase.”