Guvernul Bolojan a anunțat prima decizie luată după instalarea oficială

Într-un proces extrem de rapid, Guvernul Ilie Bolojan s-a instalat rapid la Palatul Victoria. La orele serii, noul Executiv a anunțat și prima decizie pe care a luat-o.

Care a fost prima decizie luată de Guvernul Bolojan după instalarea oficială la Palatul Victoria

După mai multe săptămâni de negocieri și discuții tensionate, România are un Guvern ”plin”. Miniștrii noului Executiv de coaliție au depus jurământul la Palatul Cotroceni, luni seara, în fața președintelui Nicușor Dan.

La finalul evenimentului, șeful statului a spus că România începe azi un nou capitol, cu un drum lung, dar s-a declarat optimist. În replică, premierul Ilie Bolojan a declarat că se încheie o perioadă de instabilitate și de interimate la conducerea principalelor instituții.

Activitatea de luni a noului Executiv a continuat în ritm alert. De la Cotroceni, premierul Ilie Bolojan și miniștrii săi au ajuns la Palatul Victoria. Aici, s-au reunit luni seara în prima ședință a noului Guvern. Au fost luate și primele decizii care vizează ordonanțele de urgență și organizarea Guvernului.

Mai multe informațiile privitoare la primele decizii ale Guvernului au fost publicate pe site-ul Executivului. Prima decizie a noului Executiv de coaliție PSD-PNL-USR și UDMR este aprobarea proiectului de lege prin care ”sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanţe simple pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2025”.

Ce înseamnă asta? Guvernul va putea reglementa în următoarele domenii de activitate: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare și investiții străine, investiții și proiecte europene, cultură și în ceea ce privește prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege, se arată în comunicat.

În prima ședință de guvern s-a adoptat și o Ordonanţă de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale

Tot luni seară, a mai fost adoptată o ordonanță de urgență care transpune în legislația de organizare a Executivului hotărârea adoptată de Parlament pentru acordarea încrederii Guvernului.

Mai exact, la nivelul Guvernului își vor desfășura activitatea 5 viceprim-miniștri, dintre care 2 viceprim-miniștri cu portofoliu și 3 viceprim-miniștri fără portofoliu. Atribuțiile viceprim-miniștrilor fără portofoliu se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.

Se mai arată în actul normativ că:

  • un viceprim-ministru fără portofoliu coordonează instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului
  • un viceprim-ministru fără portofoliu coordonează reforma statului și procesul de eficientizare a activității instituțiilor publice
  • viceprim-miniștrii fără portofoliu avizează proiectele de acte normative care au impact bugetar.
tratamente naturiste pentru diabet, ceaiuri pentru tensiune, detoxifiere colon, ficat gras, colesterol crescut, rugăciuni puternice pentru sănătate, semnificații vise, ce înseamnă să te trezești la 3 dimineața, pensie minimă garantată, calcul pensie 2025, profeții Arsenie Boca, psalmii pentru protecție, ulei de cătină beneficii, bitter suedez, tratament pentru prostată, dureri articulare leacuri, grădinărit roșii naturale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *