Fata a întârziat la interviu pentru că a ajutat un bătrân, dar când a ajuns la birou, era cât pe ce să leșine de ce a văzut

Fata a întârziat la interviu pentru că a ajutat un bătrân, dar când a ajuns la birou, era cât pe ce să leșine de ce a văzut 😱😱

Ana se grăbea spre un interviu. Nu era doar un simplu loc de muncă — era jobul visurilor ei, o șansă de a-și schimba viața, de a ieși din cercul nesfârșit al slujbelor temporare.

Aproape că ajunsese la intersecție când a auzit un strigăt și zgomot de mașini. De cealaltă parte a străzii, un bărbat în vârstă s-a clătinat brusc, s-a apucat de piept și s-a prăbușit încet pe asfalt. Șoferii claxonau, cineva striga de la geam, trecătorii treceau grăbiți, întorcând privirea, de parcă sperau că, dacă nu văd problema, ea va dispărea singură.

Ana s-a oprit. Mintea îi striga: „Întârzii! Aleargă!” Dar ea a traversat în fugă și s-a așezat lângă bărbat.

— Vă simțiți rău? — a întrebat cu voce tremurândă, punându-i mâna pe umăr.

Bătrânul respira cu greutate, ochii îi erau pe jumătate închiși. A indicat slab către buzunar:

— Pastilele… în portofel…

Ana și-a ținut respirația și, cu degetele tremurânde, a început să caute în geanta lui veche de piele. În cele din urmă, a găsit un flacon minuscul. A scos rapid o pastilă, i-a pus-o cu grijă în gură și l-a ajutat să o înghită.

— Respirați… liniștit… Totul va fi bine, — îi șoptea ea, încercând să-și stăpânească lacrimile și teama.

Au trecut câteva minute. Respirația bărbatului s-a reglat treptat, culoarea feței i-a revenit. A deschis ochii și a privit-o pe Ana cu recunoștință.

— Mi-ai salvat viața… — a șoptit. — Cum aș putea să-ți mulțumesc?

Ana a zâmbit, dar apoi s-a ridicat brusc, ca trezită din transă:

— Doamne… am întârziat…

A murmurat câteva scuze și a fugit spre metrou, simțind cum inima i se rupe de disperare. Asta a fost. Șansa fusese pierdută. Nicio a doua ocazie.

Totuși, s-a dus la birou. Doar ca să știe că a făcut tot ce a putut. Când Ana a ajuns în sfârșit la sediu, era cât pe ce să leșine de ce a văzut…

Când a ajuns la recepție, secretara i-a zâmbit amabil și i-a spus:

— Ne pare rău, conducerea întârzie puțin. Puteți lua loc.

Ana abia a reușit să-și stăpânească un oftat de ușurare. S-a așezat pe un scaun, strângându-și geanta la piept, simțind cum tensiunea începe să-i dispară treptat.

După o jumătate de oră, ușa s-a deschis. În încăpere a intrat… chiar acel bătrân. Ras proaspăt, într-un costum elegant, ținând cu siguranță o baston. Ana a încremenit.

— Bună dimineața, — a spus el, adresându-se tuturor. — Eu sunt proprietarul acestei companii. Îmi cer scuze pentru întârziere. A fost un… incident extrem de important.

S-a întors spre Ana, i-a zâmbit și a înclinat ușor capul:

— Iat-o pe cea care nu s-a temut să se oprească atunci când toți au întors capul. Cea care înțelege cu adevărat ce înseamnă responsabilitate, curaj și umanitate. Ana, am dori să începeți să lucrați la noi cât mai curând. Ați demonstrat deja că meritați acest loc.

Ana nu-și putea crede urechilor. Lacrimile i-au umplut ochii. Salvase un om… și, pe neașteptate, se salvase și pe ea însăși.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.