Cine este, de fapt, Dan Dungaciu, candidatul surpriza care l-ar putea inlocui pe Calin Georgescu
Un sociolog ar putea intra în cursa pentru alegerile prezidențiale, după ce candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă, conform unor surse politice.
Dan Dungaciu, cunoscut analist în domeniul relațiilor internaționale, este considerat de partidele suveraniste drept o variantă viabilă pentru scrutinul prezidențial, în locul lui Călin Georgescu.
Deoarece liderul AUR, George Simion, a obținut un scor slab la alegerile din decembrie, care au fost ulterior anulate de CCR, acesta ar fi convenit, în urma unei întâlniri de luni dimineață cu Georgescu, să îl sprijine pe sociologul Dan Dungaciu pentru alegerile din luna mai.
Dan Gheorghe Dungaciu, născut la Târgu Mureș, are 57 de ani și este profesor universitar în cadrul Catedrei de Sociologie a Universității din București. De asemenea, coordonează Masteratul de Studii de Securitate din cadrul aceleiași universități și conduce Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. Totodată, este președintele Fundației Universitare a Mării Negre.
Anterior, a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al României și a fost consilier pentru integrare europeană la Președinția Republicii Moldova. În semn de recunoaștere, a primit „Ordinul de Onoare” din partea autorităților de la Chișinău. Dungaciu deține titlul de doctor în sociologie și a fost recompensat cu numeroase premii internaționale. De-a lungul carierei, a coordonat și publicat multiple lucrări academice, atât la nivel național, cât și internațional.
Specializat în relații internaționale, Dungaciu este frecvent citat în analize politice, mai ales pe teme legate de fostul spațiu sovietic, inclusiv Republica Moldova, Ucraina și Rusia, dar și conflictul ruso-ucrainean care a izbucnit în 2014.
De-a lungul timpului, el a fost menționat ca expert în geopolitică, însă unele dintre opiniile sale au stârnit controverse. Un exemplu este declarația făcută în 2022, cu doar câteva zile înainte de invazia Ucrainei, când a susținut că Rusia „nu are niciun motiv” să atace și că strategia lui Vladimir Putin este „bine calculată”.
Dungaciu a fost implicat activ în Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române, pe care l-a condus mai mulți ani.
Conform CV-ului său, a fost director al ISPRI între 2009 și 2023, profesor universitar și coordonator de doctorate din 2009, iar în 2006 a deținut funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
De-a lungul anilor, Dungaciu a făcut declarații care au fost criticate pentru apropierea de retorica rusă. În februarie 2022, înainte de invazia Ucrainei, el a afirmat că Moscova nu va declanșa un război.
“Ucraina a dat semnale ca va accepta o reglementare a conflictului din Donbas in termenii intelegerii de la Minsk, care ar insemna o federalizare a Ucrainei, care ar insemna garantii pentru toata lumea ca Ucraina nu intra in NATO si in UE. Ar fi o solutie foarte buna, acceptabila si pentru americani, si pentru francezi, si pentru germani, si pentru rusi ca Ucraina rezolva problema extinderii NATO.”
În aprilie 2024, procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru fapte de corupție și abuz în serviciu, acuzații legate de perioada în care a condus ISPRI, între 2017 și 2022.
Potrivit anchetei, în 2017, în calitate de director al Institutului, Dungaciu ar fi semnat un contract de împrumut de folosință, urmat de două acte adiționale, prin care a cedat gratuit două spații din sediul ISPRI către Asociația „Laboratorul de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică” (LARICS), fără organizarea unei licitații. Contractul, valabil timp de cinci ani, ar fi generat un prejudiciu de 101.607 lei, sumă pentru care institutul s-a constituit parte civilă în proces.