Guvernul introduce reguli noi pentru schimbul automat de informații fiscale, un pachet care vizează în special marile companii și grupurile cu prezență internațională.
În ședința de vineri, 30 ianuarie 2026, Executivul a aprobat o Ordonanță care transpune în legislația națională forma actualizată a Directivei privind Cooperarea Administrativă (DAC). Actul instituie un cadru unitar de raportare pentru declarațiile informative referitoare la impozitul suplimentar datorat în contextul regulilor de impozitare minimă globală (GloBE).
Noua ordonanță care modifică Codul de procedură fiscală
Documentul modifică și completează Legea nr. 207/2015 – Codul de procedură fiscală – pentru a crea un mecanism standardizat de colectare și schimb de date între autorități. Potrivit Guvernului, măsurile urmăresc mai multă claritate pentru mediul de afaceri și o concurență loială între companii, prin reguli comune de raportare și verificare.
„Scopul acestor reglementări este instituirea cadrului pentru punerea în aplicare operaţională a obligaţiilor de declarare prevăzute de această directivă, în conformitate cu Acordul multilateral între autorităţi competente în ceea ce priveşte schimbul de informaţii GloBE şi Declaraţia informativă GloBE. De asemenea, se asigură îmbunătăţirea normelor în ceea ce priveşte schimbul automat de informaţii privind conturile bancare şi procedurile administrative necesare aplicării eficiente a reglementărilor în domeniu”
Pe lângă implementarea cadrului GloBE, ordonanța întărește regulile pentru schimbul automat de informații despre conturile financiare, precum și procedurile administrative prin care aceste obligații sunt aplicate eficient. În practică, raportările se vor face pe baza unui format comun, astfel încât datele să poată fi prelucrate și împărtășite rapid între autoritățile competente.
Cine este vizat și ce presupune raportarea
Noile obligații privesc grupurile multinaționale și grupurile naționale de mari dimensiuni care depășesc un prag anual al veniturilor consolidate de cel puțin 750.000.000 euro. Pentru aceste entități, ordonanța introduce o Declarație informativă privind impozitul suplimentar, astfel încât autoritățile să poată verifica respectarea regulilor de impozit minim global.
Guvernul subliniază că obiectivul este creșterea transparenței fiscale și reducerea practicilor de mutare artificială a profiturilor între jurisdicții. Standardizarea raportărilor va facilita atât analiza de risc la nivel administrativ, cât și uniformizarea obligațiilor pentru companiile aflate în aceeași categorie.
„Practic, aprobarea noilor reglementări cuprinse în Ordonanţa Guvernului contribuie la consolidarea transparenţei fiscale şi la creşterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor. Măsurile introduse sprijină aplicarea echitabilă a regulilor privind impozitul minim global, reducând posibilităţile de evitare a impozitării prin transferuri artificiale de profit între jurisdicţii. Pentru mediul de afaceri, implementarea noilor măsuri va asigura claritate, predictibilitate şi concurenţă loială, iar pentru administraţia fiscală, o mai bună capacitate de analiză a riscurilor şi de combatere a erodării bazei de impozitare”
În esență, odată cu introducerea formatului comun de raportare, autoritățile vor primi declarațiile informative standardizate privind impozitul suplimentar, iar entitățile care îndeplinesc criteriile vor transmite datele necesare pentru schimbul automat de informații, în linie cu cerințele GloBE.










