Ce șanse are contestația lui George Simion la CCR? Zegrean a explicat clar: „Legea spune că se pot anula alegerile doar dacă …”

Fostul judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a comentat la Antena 3 CNN, demersul lui George Simion de a contesta rezultatele turului 2 al alegerilor prezidențiale.

Zegrean a afirmat că acesta „a făcut contestația ca să se bage-n seamă, ca partidul să înțeleagă că el e mare și tare”.

„Asta mă miră și pe mine”

Întrebat despre șansele pe care le are contestația, în contextul în care George Simion își recunoscuse înfrângerea în seara alegerilor, Augustin Zegrean a spus:

„Asta mă miră și pe mine, după ce-l feliciți pe adversar și recunoști că te-a învins, să faci contestație la Curte… e complicată povestea. Reacția din R. Moldova e logică, să arunci cu vorbe în vânt că nu ai câștigat alegerile, mi se pare normală reacția (din R. Moldova – n.r.).”

„Face ca să se bage în seamă”

Zegrean consideră că gestul lui Simion are mai degrabă un scop mediatic și intern în partid:

„Face (contestația – n.r.) ca să se bage în seamă. Lui asta-i place, să se bage în seamă, partidul să vorbească despre el, partidul să înțeleagă că el încă e mare și tare. Am văzut aseară că spunea că el are fruntea lată și așa mai departe.

Deci, nu, nu cred că așa se poate câștiga o contestație la Curtea Constituțională. Eu cred că sunt ultimele lui zvâcniri. Lumea o să meargă înainte, lumea se așază, cu astfel de amenințări nu face decât să-și taie craca de sub picioare.

Hai să zicem că ar fi alegeri mâine, l-ar mai alege cineva? Să dovedească acum că acest milion de voturi a fost obținut prin fraudă.

Legea spune că se pot anula alegerile doar dacă se dovedește că a fost o fraudă masivă care a modificat ordinea candidaților pe listă”, a conchis fostul președinte al CCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *