Are sau nu șanse reale să iasă Elena Udrea din închisoare? Ce spune avocatul fostului ministru și de ce nu va fi eliberată pe 1 iulie, chiar dacă instanța ar decide asta EXCLUSIV

Elena Udrea, 51 de ani, are șanse reale să revină la o viață normală la jumătatea lunii iulie. Cel puțin așa susține avocatul său, Veronel Rădulescu, care se arată încrezător în posibilitatea clientei sale de a obține eliberarea condiționată mult așteptată.

Când ar putea Elena Udrea să iasă din închisoare

El a declarat în exclusivitate pentru playtech.ro că eliberarea clientei sale nu se va produce în niciun caz marți, 1 iulie, și asta chiar dacă Judecătoria Ploiești va da un aviz pozitiv cererii de eliberare condiționată.

„Decizia Judecătoriei Ploiești va putea fi atacată de către procurori în termen de trei zile de la pronunțare și mă aștept să se întâmple asta, așa că va trebui să mergem la instanța imediat următoare. Însă mă aștept ca în două săptămâni cazul ei să se rezolve favorabil. Deci, după părerea mea, există șanse reale ca la jumătatea lunii iulie să se întoarcă acasă, la fetița ei”, a precizat același avocat.

Acesta spune că a ținut cont în argumentația sa și de vacanța judecătorească, care tocmai stă să înceapă.

„Vine și vacanța judecătorească, dar chestiunile importante continuă să stea în atenția instanțelor. De aceea am făcut acest calcul, cu multă atenție, și, fiind optimist, cred că undeva în prima jumătate a lunii iulie am putea avea un verdict pozitiv în favoarea Elenei Udrea”, adaugă cel care i-a oferit acesteia asistență juridică în ultimii trei ani și mai bine.

Veronel Rădulescu e de părere că operația la care tocmai a fost supusă, aceea de colecistită acută litiazică, la Spitalul Județean Ploiești, nu va conta deloc în ochii judecătorilor.

„În justiție nu se lucrează cu inima, ci cu documente și probe. Așa că operația recent suferită nu va conta. Va conta însă că avem toate documentele cerute și că respectăm litera legii”, mai spune Veronel Rădulescu.

„A rămas mereu o femeie pozitivă în gândire”

În plus, el ne-a precizat că Elena Udrea e, la rândul ei, optimistă pe aceasta chestiune. „După operație nu dansează nimeni, asta știe toată lumea. Dar Elena Udrea e optimistă. Țin constant legătura cu ea și vă pot spune că a fost și a rămas mereu o femeie pozitivă în gândire”, conchide Veronel Rădulescu.

Elena Udrea se află în spatele gratiilor din 6 iunie 2022, fiind acuzată și condamnată la șase ani de închisoare în așa numitul caz „Gala Bute” pentru pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu.

În această primăvară, instanța Tribunalul Prahova a admis cererea Elenei Udrea prin care fostul ministru a solicitat reducerea pedepsei de șase ani de închisoare cu perioada în care a stat încarcerată în Costa Rica și Bulgaria. Per total, a fost vorba despre 154 de zile, fapt care i-a permis la începutul lunii iunie să ajungă în fața comisiei de liberare condiționată.

Elena Udrea execută pedeapsa privativă de libertate de șase ani la Penitenciarul Târgșorul Nou din județul Prahova, acolo unde a fost adusă după ce a fost prinsă în Bulgaria, foarte aproape de granița cu Grecia.

Conform deciziei inițiale, Elenei Udrea i se impută și un prejudiciu care se ridică la trei milioane de euro, sumă care încă nu a fost recuperată de către statul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *