Marți seara, un accident rutier a avut loc pe tronsonul Ploiești-Focșani al Autostrăzii A7, încă neinaugurat, în zona localității Gugești, județul Vrancea. Un șofer care a intrat pe autostradă s-a lovit de barierele amplasate pe drum, neobservate din timp.
La fața locului a intervenit o ambulanță de tip B2 a Serviciului de Ambulanță Vrancea, găsind victima, un bărbat de 32 de ani, conștient, dar cu răni serioase la coloană și la un picior. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Focșani.
Un prieten al victimei a declarat că, deși tronsonul nu este deschis oficial, accesul nu este blocat și aplicațiile GPS îi direcționează pe șoferi spre acest drum, ceea ce crește riscul de accidente.