Peste 4.5 milioane de români vor primi bonuri de masă! Dacă ești pensionar primești tichete de masă de 15 lei pe zi!

Pensionarii ar putea primi tichete de masă de 300 de lei lunar

Un nou proiect de lege aflat în dezbaterea Parlamentului propune acordarea de tichete de masă în valoare de 300 de lei pe lună pentru peste 4,5 milioane de pensionari din România. Dacă inițiativa va fi adoptată, bonurile vor fi distribuite lunar, odată cu plata pensiei, după modelul celor primite de angajați.

Cum vor fi distribuite tichetele

Valoarea unui tichet de masă destinat pensionarilor va fi de 15,09 lei, suma minimă prevăzută de legislația actuală. Acestea vor avea o valabilitate de 30 de zile și vor putea fi utilizate exclusiv pentru achiziția de produse alimentare.

Cine poate beneficia de acest sprijin

Pensionarii care aleg să primească tichetele de masă vor renunța automat la alte facilități, precum transportul gratuit cu trenul.

„Dacă biletele de valoare nu sunt utilizate pe parcursul anului de către pensionarii din sistemul public de pensii, inclusiv cei din sectorul agricol și alte sisteme speciale, acestea pot fi compensate prin acordarea tichetelor de masă”, se menționează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

În cazul adoptării, măsura ar urma să fie aplicată pentru aproximativ 4.537.000 de pensionari înregistrați la Casa Națională de Pensii Publice și la Casele Sectoriale de Pensii.

tratamente naturiste pentru diabet, ceaiuri pentru tensiune, detoxifiere colon, ficat gras, colesterol crescut, rugăciuni puternice pentru sănătate, semnificații vise, ce înseamnă să te trezești la 3 dimineața, pensie minimă garantată, calcul pensie 2025, profeții Arsenie Boca, psalmii pentru protecție, ulei de cătină beneficii, bitter suedez, tratament pentru prostată, dureri articulare leacuri, grădinărit roșii naturale

2 Comments

  1. Nimeni nu folosește acele tichete de călătorie cu trenul!!!!!! Niște hârtii inutile! Iar de vreo câțiva ani , nemernicii de la butoanele țării au tot promis că le schimbă cu tichete pt mâncare și pt medicamente, dar … sunt doar niște hoți și mincinoși! Își bat joc crunt de pensionari! Nici indexare(constituțională), nici „cardul săracului”, nimic! Am muncit o viață ca să avem cu ce trăi decent, fără grija zilei de mâine, dar iată că niște neica-nimeni, fără școală, fără educație ne sfidează și ne fură constant pt a-și umple buzunarele personale! Să dea Dumnezeu să trăiască și ei ca noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *